top of page
Writer's pictureThe Event Boutique

Tradiții de Nuntă - tradiții, superstiții și alternative


V-ați întrebat vreodată de unde au pornit anumite tradiții legate de nuntă și care este semnificația din spatele lor? Aici aveți câteva explicate pe scurt...

Degetul inelar – ales pentru verighete deoarece e locul prin care trece vena iubirii, care, credeau vechii egipteni, duce direct la inima

Logodna – se sărbătorește într-un cadru intim, invitând numai rudele apropiate

Inelul de Logodnă – simbolizează promisiunea făcută de miri, se păstrează pe degetul inelar de la mâna stângă, până în ziua nunții, cand se mută pe mâna dreaptă pentru a face loc verighetei

Căsătoria Civilă – la primărie merg doar tinerii și părinții acestora, eventual nașii (care pot semna ca martori), nu se fac invitații speciale, iar rudele și prietenii apropiați pot participa doar dacă doresc

Pețitoarele – femei trimise de către mire și familia acestuia la mireasă acasă pentru a-i convinge pe părinții acesteia că mirele e potrivit pentru ea – când familia mirelui o cunoștea pe cea a miresei mergeau împreună cu mirele la pețit, iar ambele perechi de părinți negociau zestrea fetei, organizarea nunții și a modului în care cei doi își vor începe viața împreună

Ploconul (darul către cei pe care mirii îi vor ca nași) – în mod tradițional se oferea un pui (sau altă pasăre de curte - curcan, rață), vin foarte bun, grâu, ulei și zahăr – dacă darul era acceptat însemnă că persoanele acceptau să fie nași, dacă era refuzat, li se zicea mirilor să se întoarcă cu un dar mai bogat

Nașii – erau nașii de botez ai mirelui (în Moldova erau aleși cât mai mulți nași -15-20 pentru a arăta poziția socială a tinerilor)

Chemarea la nuntă – în trecut, la sate, mirii mergeau din casă în casă cu o ploscă cu vin sau țuică, iar cei care acceptau să bea confirmau prezența lor la nuntă (în zilele noastre se oferă invitații tipărite)

Vornicul / Starostele / Cumnatul de mână - era cel care se ocupa de bunul mers al nunții din toate punctele de vedere (chemarea la nuntă și toate anunțurile din timpul nunții, aranjatul meselor, sarcinile bucătăreselor, avea grijă ca toți invitații să fie tratați cum se cuvine și coordona toate momentele importante ale nunții tradiționale, inclusiv când se dansau horele)

Zestrea – era discutată de părinții mirilor înainte de logodnă și câteaodată se făcea și o foaie de zestre (o listă cu ce dădeau cele două familii pentru noua viață a tinerilor, care avea uneori valoare de contract ce se oficializa de către preot) - pentru fată se dădeau în general animale, mai multe parcele de pământ, saci cu cereale, galbeni și lada de zestre în care erau puse tesături (care era mutată cu alai cu o zi înainte de nuntă de la casa miresei la casa mirelui); băiatul trebuia să aibe casă, pământ, căruță cu boi, animale și bani.

Ploaia - simbolizează noroc, bogăție, fertilitate și curățare

Bărbieritul mirelui de către cavalerii de onoare - marchează trecerea de la băiat la bărbat

Steagul / Bradul / Pomul / Mărul de nuntă – realizat în săptămâna nunții, împodobit cu panglici colorate și tricolore, zurgălăi, ciucuri, iederă, năframe, colaci, hârtie colorată, mere, pere, nuci, câteodată sticle cu țuică și era purtat în fruntea alaiului iar după întoarcerea acasă de la biserică era expus în vârful acoperișului sau la gardul casei miresei sau mirelui (dupa zonă)

Rochia albă - arată puritatea miresei

Voalul miresei – oferit și așezat de către nașă, deghizează mireasa, protejând-o de spiritele rele care sunt geloase pe fericirea ei, o ferește de a vedea alte mirese în ziua nunții, înainte de ceremonie, pentru că aduce ghinion, iar din vremea căsătoriilor aranjate, o ajută cu interdicția ca mirii să nu se vadă înainte de nuntă, pentru a nu se răzgândi (în zilele noastre unele mirese optează pentru coronițe din flori, bijuterii sau alte accesorii)- pe lângă nașă, mireasa mai era ajutată să se îmbrace de către prietenele ei, numite druști (domnișoarele miresei)

Mireasa poartă ceva vechi - ca simbol al trecutului ei

Mireasa poartă ceva nou – ce reprezintă viitorul fericit al cuplului

Mireasa poartă ceva împrumutat – de la cineva fericit în căsătorie pentru a lua din norocul lor

Mireasa poartă ceva albastru - mirii sunt rege și regină pentru o zi, iar albastru e culoarea regalității, de asemenea simbolizează fidelitate și iubire

Paianjen pe rochia de mireasă - aduce noroc

Cub de zahăr pe capul miresei – îndulcește căsnicia

Buchetul miresei - parfumul puternic alungă spiritele malefice, îl primește de la mire înainte de ceremonie - buchetul nașei e oferit tot de mire înainte de a ajunge la casa miresei

Butoniera mirelui - purtând culorile miresei, el își arată dragostea pentru ea - mireasa prinde butonierele în piept la naș, nașă și apoi la mire înainte de ceremonie

Unirea mâinilor drepte - mâna dreaptă simbolizeaza putere, resurse și scop; unirea mâinilor drepte înseamnă că cei doi se pot baza unul pe celalalt și uniunea a două vieți într-una singură.

Mireasa stă în stânga mirelui - mâna dreaptă a mirelui e liberă pentru spadă, ca să o poată apăra pe mireasă (ca în duelurile din vechime) - în biserică intră prima dată domnișoara și cavalerul de onoare cu lumânările, apoi nașul și mireasă, nașa și mirele, socrii mari (părinții lui) și socrii mici (părinții ei)

Cavalerul de onoare ține verighetele - căsătoria e condamnată eșecului dacă mirele scapă inelul

Dansul lui Iasia la ceremonia religioasă în jurul altarului – mirii încearcă să se calce reciproc pe picioare, iar cel care reușește primul va fi cel care va conduce în căsnicie și are ultimul cuvânt de spus

Primul sărut - arată că miri s-au căsătorit din iubire, nesiliți de nimeni

Aruncatul cu orez - simbolizează fertilitate, bogăție și noroc (francezii aruncă cu grâu, italienii aruncă migdale zaharisite sau alte bombonele, irlandezii sună din clopoței, crezând că alunga spiritele rele, în zilele noastre se aruncă confetti biodegradabile, petale de flori, semințe pentru păsări, avionașe de hârtie, fac poduri de flori, sau se scutură panglici, stegulețe)

Spartul paharelor de șampanie la începutul petrecerii (de către miri și câteodată și de nași) - aduce noroc, iar numărul de cioburi reprezintă numărul de ani fericiți ce îi așteaptă pe miri împreună

Valsul miresei - gazdele deschid seara de bal cu un dans

Mirii mănâncă smântână din același vas – se crede că astfel vor avea parte de copii frumoși

Furatul miresei - probă pentru mire, care să îl țină mereu cu ochii pe mireasă, răscumpărarea acesteia cade în atribuțiile nașului până la 12 noaptea, iar apoi aceasta devine ”problema” mirelui

Aruncarea buchetului - norocul miresei e transmis mai departe și cea care îl va prinde va fi următoarea să se căsătorească dintre fetele prezente; tradiția a pornit de la faptul că era considerat norocos să atingi rochia miresei, chiar mai norocos să rupi o bucațică, așadar miresele au preferat să arunce buchetul pentru a nu avea rochia ruptă...

Tăierea tortului - e primul lucru împărțit de miri după ce s-au căsătorit și reprezintă viitorul cuplului împreună

Servirea tortului de nuntă invitaților - nuntașii păstrează firmituri pentru noroc

Trecerea pragului - aduce ghinion ca mireasa să se împiedice în ziua nunții și, în Europa medievală, prevenea ca spiritele rele ce locuiesc sub pragul casei să fie aduse înăuntru pe talpa pantofilor miresei

Luna de miere - vinul amestecat cu miere era oferit mirilor, pentru fertilitate, de către părinții miresei timp de o lună după nuntă

Nunta de ...

Piele – 3 ani

Lemn – 5 ani

Cositor – 10 ani

Mătase – 12 ani

Porțelan – 15 ani

Cristal – 20 ani

Argint – 25 ani

Perle – 30 ani

Rubin – 40 ani

Aur – 50 ani

Diamant – 60 ani

Tradiții de prin Alte Colțuri ale Lumii

Spargerea Paharului în Iudaism – după ceremonia religioasă ținută sub un baldachin și după semnarea contractului față de rabin, mirele sparge paharul cu piciorul în amintirea distrugerii templului din Ierusalim

Dansul pe Scaune în Iudaism – după masa koșer se cântă și se dansează, mesenii îi ridică în sus pe mirii așezați pe scaune, strigând ”Mazel Tov!” pentru noroc

Nouă Călugări în Budism – în Thailanda, nouă e considerat un număr norocos, mirii se împodobesc reciproc cu ghirlande de flori menite să alunge spiritele rele, li se așează pe cap coronițe de flori albe legate între ele, iar părinții și invitații le toarnă apă sfințită pe mâini și le dăruiesc plicuri roșii cu urări de fericire și noroc

Nunta Brahman în Hinduismism – în casa miresei, timp de trei zile, un preot oficiază diferite ritualuri, recită texte sacre, mirii își pun la gât ghirlande bogate de flori și se învârt de șapte ori în jurul unui foc, rostind câte un jurământ (acest ritual se numește Saptapadi), oaspeții dăruiesc aur

Noaptea Hennei în Hinduismism și Islamism – în seara dinaintea nunții mireasa se întâlnește cu femeile din viața ei, care îi pictează mâinile și picioarele cu motive din henna - roșul reprezintă iubirea și fecunditatea

Poligamia în Islamism – într-unele state arabe, conform Coranului , bărbaților li se permite să aibă până la patru soții (dacă îndeplinsc unele condiții, cum ar fi să le poată intreține pe toate, inclusiv copiii rezultați din căsătorie și să le trateze în mod egal) - la ceremonia religioasă, în moschee, se încheie un contract, în fața a doi martori, legat de zestra femeii și obligațiile bărbatului, apoi se sărbătorește zile-n șir cu mese bogate și dansuri tradiționale (deobicei bărbații și femeile stau separat)

 

Dacă cunoașteți și alte tradiții interesante, sunteți invitați să le împărtășiți cu noi în secțiunea de comentarii!

306 views0 comments
bottom of page